Cum l-am ginit pe burtos

Sunt tare melancolic. Ninge. Mai e si vineri. V-am zis ca…maine filmam? Speram sa iasa decent.

Bai, mai participa cineva la Grand Spoof? Ar fi trist sa particip doar eu cu echipa, sa avem cel mai bun spot si sa pierdem. Chiar daca eu nu voi convinge pe nimeni sa participe, imi fac datoria ipocrita de a va anunta acum cand mai sunt 3 zile pana se inchid inscrierile.

N-as stii sa va zic cati ani aveam, dar eram micut. Nu atat de mic incat sa mai cred 100% in Marele Burtos Rosu, dar nici atat de mare incat sa stiu ca Marele Burtos Rosu e inventat de Coca-Cola (app, mica lectie de cultura generala: Mos Craciun e albastru. Coca-Cola l-a facut rosu). Eram la mijloc, asemeni unui barbat bisexual in timpul partidei sale ideale de sex.

Sigur iti amintesti. Perioada in care incepeai sa-ti dai seama ca ceva pute, in care intelegeai ca e imposibil ca un gras infect sa care atatea cadouri, totul intr-o caruta condusa de 6-8 reni obositi (nu in sensul de extenuati, ci in sensul de vai mama lor). In perioada in care ti-a dat prin cap ca parintii tai sunt Marele Gras Rosu si incercai sa le prinzi franturi din discutii. Sau, pentru cei mai indrazneti, incercati sa va treziti inaintea lor sa vedeti unde va sunt puse cadourile si de catre cine.

Relativ trist. Eu ma ascundeam sub servanta din sufragerie. Si asa s-a intamplat neintamplata.

Citesc “Cele 11 legi imuabile ale internet brandingului”. Editia citita acum de mine e din 2000. Nu se mai pupa multe, dar chiar si asa, multe din situatiile descrise de autori sunt valabile si acum.